Respect, dragoste, recunoștință – valori umane, valori umaniste

Respect, dragoste, recunoștință – valori umane, valori umaniste

Umaniștii din Sectorul 4 al Capitalei au sărbătorit-o recent pe doamna Constanța Taus, care a împlinit vârsta de 90 de ani.

„Ne pasă de oamenii care ne-au crescut, care ne-au educat și care merită tot respectul nostru! Știu că, din păcate, mulți dintre tineri au uitat să își respecte rudele și cunoștințele mai în vârstă, însă eu și colegii mei avem un respect pentru oamenii de la care avem ce învăța”, a declarat Vasile Negrilă, liderul umanist al Sectorului 4. Inițiativa, sprijinită de Cristian Popescu Piedone, este un îndemn la respect și recunoștință adresat tuturor.
Vizibil surprinsă și emoționată, doamna Constanța Taus a fost felicitată de umaniști, dar și de vecinii care s-au alăturat pentru a o sărbători.