Mesajul Ramonei Ioanei Bruynseels pentru echipa #umanistii

Umanistii schimba Romania!

Am un defect. De fapt, am mai multe, dar, ca sa sparg gheata, voi incepe cu unul dintre ele. E un defect grav, aproape impardonabil pentru pentru cineva care tocmai s-a inscris intr-un partid: nu cred in politica facuta in Romania in ultimii 30 de ani.

Nu spun ca toti au fost rai sau nepriceputi sau ticalosi. Nici vorba! Dupa cum, cu siguranta, nu toti au fost buni sau competenti sau morali. Insa, fie ca ne place sau nu, fie ca ne asumam greselile sau aratam mereu in orice alta directie, Romania anului 2019 cu implinirile, dar, mai ales, neimplinirile ei, este rezultatul celor 30 de ani politica in timpul carora si Stanga si Dreapta au ajuns la Putere, au avut Presedinti, Guverne si majoritati parlamentare, Consilii de administratie, clientela de partid, prieteni favorizati de institutii si adversari haituiti, mii de kilometri de autostrada NECONSTRUITA, sute de mii de hectare de padure DEFRISATA. E prea mult! Intolerabil de mult.

Am stiut mereu ca nu sunt singura care a ajuns la capatul rabdarii. La fel simt si sotul meu, mama, tata, prietena cea mai buna, o mare parte dintre vecinii de cartier si colegii de trafic, blocati in masini in fiecare dimineata. Mai stiu si ca, daca nu se SCHIMBA nimic, la fel vor simti si fetele mele.

Ce nu am stiut pana de curand, a fost ca exista o doctrina, numita UMANISM PRAGMATIC, care sustine ca Stanga si Dreapta sunt DEPASITE, ca politica, asa cum s-a facut pana acum, a EXPIRAT, ca nu exista niciun conflict ireconociliabil intre individual si colectiv sau intre protectie sociala si incurajarea investitiilor. Recunosc, chiar n-am stiut de acest curent umanist! N-am auzit (v-am spus ca am defecte). Cu toate scolile si diplomele mele, de la Cluj la Harvard si retur, nu am aflat, pana in urma cu cateva luni, ca exista o platforma politica umanista decisa sa schimbe politica din interior, nu doar de pe Facebook, Instagram, Twitter sau alte retele sociale (care raman, oricum, esentiale pentru democratia participativa).

Din fericire pentru mine, acum stiu, in sfarsit, ca, pe langa umanismul secular – de care m-am ferit intotdeauna pentru ca il respinge pe Dumnezeu si familia traditionala – a aparut Umanismul pragmatic care, din contra, asuma deschis aceste valori. Si am decis sa ma alatur miscarii umaniste. Sa ma intorc acasa. Am venit hotarata sa fac treaba, nu politica – cel putin nu in sensul in care ne-au obisnuit altii, in ultimii 30 de ani.

De ce am facut un asemenea pas? Pentru ca am convingerea ca Omul este valoarea centrala a societatii. Si pentru ca nu pot, nu vreau si nu stiu sa stau pe margine. Cautati-ma pe google (“gugaliti”-ma, cum spun fetitele mele)! O sa ma “prindeti” si in America, langa Joe Biden, si la la Cluj, in mediul universitar, si in Guvernele Romaniei din ultimii cativa ani – in cateva pozitii de expert, fara prerogative politice.

Dupa ce am acumulat experienta, am observat, am invatat si mi-am tras propriile concluzii, a venit momentul sa fac ceva mai mult. Sa devin parte a proiectului UMANIST care, sunt convinsa, poate schimba radical, in bine, politica si societatea, prezentul si viitorului copiilor nostri.

Stiu, sunt obiective generoase pe care le-am mai auzit, spuse de altii care au promis totul si n-au facut nimic. Dar depinde de fiecare dintre noi sa incepem sa ne transformam principiile in actiuni concrete. Eu am inceput. Pentru ca imi pasa de fetitele, sotul si parintii mei, de vecini, prieteni, colegi si, in general, de Oameni in binele carora se afla si binele meu.

Stiu ca nu sunt singura careia ii pasa. Suntem multi.