Doctrina umanista pe întelesul tuturor

 

 

Doctrina umanistă a fost rezultatul analizei sistemului capitalist şi socialist care a avut drept concluzie faptul că ambele au o mare carenţă: nu ţin cont de natura umană.

 Oamenii reacţionează din frică sau din interes, oamenii nu au limite în atingerea interesului lor şi sunt prea puţin preocupaţi de interesele societăţii. Trist, dar adevărat !

România este în derivă. Capitalismul şi socialismul sunt compromise:

  • Ambele au fost infirmate de viaţă (vezi repetate încercări de adaptare);
  • Nici una dintre cele două nu mai au bază ideologică prin dispariţia antagonismului dintre capital şi clasa muncitoare;
  • Atât capitalismul, cât şi socialismul nu au avut în vedere natura umană în elaborarea principiilor doctrinare;

Doctrina umanistă modifică ecuaţia patron-salariat; capital financiar – capital uman; individ-societate (toate fiind tratate în general ca fiind antagonice) într-o triadă armonică capital-iniţiativă (cu componenţa sa de risc) – munca.

În această triadă, socialismul acordă prioritate muncii iar capitalismul acordă prioritate capitalului.

Umanismul nu acordă asemenea priorităţi şi consideră că valoarea, în particular valoarea adăugată, izvorăşte din ansamblul celor trei elemente şi este maximizată prin armonizarea lor.

Această doctrină propune o construcţie socială sănătoasă, bazată pe clasa de mijloc, pe valorile familiei.

Realitatea este că lumea este compusă din oameni care au iniţiativă, din indivizi care ştiu să organizeze şi să conducă, dar şi din persoane care au nevoie de sprijin.

Istoria va confirma sau infirma valabilitatea acestei doctrine pe care am numit-o „a patra cale”.